DESPRE NOI

Biserica Apostolică Penticostală Română Ghetsimani a luat ființă în data de 13-02-2015, prin retragerea unui grup de membri din Biserica Creștină Română Betel Tielt la care s-au alăturat și alți frați cu aceleași viziuni. Dorința și năzuința de a forma o biserică penticostală românească a fost confirmată prin mesaj profetic, prin mai multe vase de lucru, și prin vise de noapte. Hotărârea frățietății adunate a fost să ne înregistrăm și oficial dupa legile țări în vigoare pentru recunoaștere și autoritate. Astfel în data de  18 martie 2015 a fost publicată înființarea organizației și în monitorul oficial sub numele de Roemeense Apostolische Pinkster Kerk Gethsemane. În această perioadă de formare și organizare a bisericii am fost sfătuiți și vizitați de frați, slujitori ai lui Dumnezeu din Belgia si Romania. În timpul săptămânii, în ziua de vineri,  ne adunăm ca și grup de părtașie prin familii. Organizăm  și evenimente comunitare cu ocazia vizitelor unor frați slujitori din Belgia și România.

Prin toate activitățile și slujbele Bisericii Ghetsimani dorim să glorificăm pe singurul Dumnezeu Creator al cerului și al pământului și să îndeplinim marea trimitere a Domnului nostru Isus Hristos -singurul care a murit și a înviat pentru mântuirea celor păcătoși. Dorința Bisericii Ghetsimani este de a colabora cu alte grupuri de părtășie românesti cât și organizații belgiene în vederea unității, pacii și sfintei părtășii învățată de Sfintele Scripturi. În dorința noastră sinceră de colaborare și părtășie contactăm și invităm, frați în Domnul și Mântuitorul nostru Isus  să participe împreună cu noi la toate evenimentele majore ale bisericii într-un spirit de unitate frățească și vom ramâne determinați să manifestăm această dorință și pe viitor. Biserica Ghetsimani are menirea de a crea un cadru  spiritual în care Dumnezeu prin manifestarea darurilor Duhului Sfânt să mângăie pe cel doborât de întristare, să stâmpere setea sufletului însetat, să rupă orice legatură cu care diavolul a legat pe unii oameni, să vindece pe cei bolnavi, să îndrepte pe cei care au rătăcit.

Cu bucurie în dragostea lui Hristos vă stăm la dispoziție cu orice considerați că am putea fi de folos. Mulțumim tuturor fraților și grupurilor care ne-au vizitat până acum și prin care Dumnezeu a întărit și îmbărbătat inimile noastre.

• Toate hotărârile Bisericii Ghetsimani sunt luate prin vot majoritar în cadrul adunărilor generale ale membrilor ei întruniți în conformitate cu statutul de organizare și funcționare.

 Vă invităm cu toată dragostea și prețuirea să ne vizitați și să vă închinați împreuna cu noi!